Revista studențească

Romanian Review of Political Science and Communication. Student Supplement (2015)

ISSUE 2 ● 2015

Andreea Grijac
Analiza campaniei de comunicare politică a lui Crin Antonescu

Virginia Ciocâlteu
Comportamentul de consum ca mijloc de construire a identității personale. Studiu de caz: criteriile de achiziționare a automobilelor

Emilia Nicoleta Capotă
Comportamentul de consum ca mijloc de comunicare. Studiu de caz: Criteriile de alegere a hainelor de marcă

Theodora Nersesian
Cenzura în presă și principiul liberei circulații a informației

Roxana Ivan
Violența în desenele animate. Studiu de caz: Cartoon Network

Diana Spaloghe
Marea Transformare: Originile politice și economice ale epocii noastre

Descarcă aici

Romanian Review of Political Science and Communication. Student Supplement (2014)

ISSUE 1 ● 2014

Silvia Gabriela Rotaru
Personalizarea imaginii politice și campania electorală personalizată

Cătălina Băcioiu
Dramaturgia comportamentului cotidian

Denisa-Elena Mihaiu
Dramaturgia comunicării cotidiene

Mihai Ștefănescu
Critica economiei politice a semnului

Cătălina Băcioiu
Filmele hollywood-iene din perspectiva proppiană

Descarcă aici

Despre retorică și discurs, interviu cu lect. univ. dr. Alexandru Ștefănescu

Ana-Maria Bucur, studentă a Facultății de Științe Politice, secția Comunicare și Relații Publice, anul II, în dialog cu lect. univ. dr. Alexandru Ștefănescu, director al Departamentului de Comunicare și Relații Publice

Ana-Maria Bucur: Domnule profesor, ce înseamnă pentru dumneavoastră un discurs bine construit? Dar unul slab?

Alexandru Ștefănescu: Cel mai adesea, cât de „bine” e construit un discurs se verifică la urmă, post factum. Vreau să spun prin asta că strategia e adaptabilă la context: instituție, public, orator, temă etc. Degeaba plec din capul locului cu ideea unei construcții „rigide”, „canonice”, dacă nu-mi pot adapta strategia de convingere la necesitățile contextului respectiv. Rigiditatea e contraproductivă. De aceea, ceea ce în retorică numim canoane ale discursului sunt numai niște reguli generale menite să te învețe să „navighezi” pe orice tip de vreme. Analogia cu navigația nu e deloc lipsită de tâlc. Îți stabilești niște puncte de reper și apoi iei decizii adaptate la context. Până la urmă, nordul magnetic e același, aștri pe care navigatorii i-au folosit dintotdeauna pentru orientare au poziții bine precizate, dar corabia alunecă pe o mare care nu e niciodată la fel: furtuna pândește la orice pas, echipajul se poate oricând răzvrăti. A ști să te adaptezi cred că e cea mai durabilă calitate a unui bun orator. Cât despre discursul „bine construit” el este, bineînțeles, cel convingător. Ce înseamnă convingător? Clar, limpede, adaptat publicului și temei, contextualizat și, implicit, capabil să schimbe stări de spirit și opinii, să influențeze sentimente și decizii. Dar cum îmi dau seama dacă am convins sau nu? Prin efectele produse de discurs! De aceea am și spus că totul se verifică la sfârșit, după „consumarea” discursului. Degeaba ții un strălucit discurs de campanie electorală, dacă pierzi la vot. Degeaba dai sfaturi „bune” celor din jur, îmbrăcate în haina cea mai aleasă, dacă nimeni nu va ține cont de ele. Dar e și o „morală” aici. Căci atunci când „discursul” tău cade pe urechi surde, nu poți decât să o iei de la capăt și să înveți ceva din experiența asta. În așa fel încât data viitoare „sorții” să fie de partea ta.

A.-M.B.: Care este cea mai importantă calitate a unui bun mesaj?

A.S. În privința asta, cred că am răspuns deja, măcar în parte: să fie clar, să fie înveșmântat în haina potrivă pentru publicul potrivit. Dar aș mai putea să adaug ceva: să aibă în vedere dreptatea! Sună anacronic, desuet? Posibil. Dar cum oare putem să ne raportăm la discursul „bun” sau la mesajul „bun”, respingând din start determinarea morală care vine „la pachet” cu acest adjectiv? Desigur, se poate spune că discursul bun e cel convingător, indiferent de mijloace… Că nu trebuie să te lași prins în „jocul” onestității, câtă vreme scopul tău e să convingi și basta. Nu știu însă dacă e destul. Desigur că acea finalitate, care se verifică „la urmă”, cum am zis deja, te poate adesea „sufoca”. Chiar faptul că e musai ca „mesajul” tău să fie acceptat și să producă efecte (acțiuni, decizii), te pune într-o situație precară. Pot să renunț la adevăr? Pot să mistific, să păcălesc, să ascund defecte și neajunsuri? Până la urmă și ideile acestea ale discursului se vând și se cumpără. Va exista obligatoriu un vânzător – ca și un cumpărător. De aceea se și cuvine ca vânzătorul să încerce să-și vândă cât mai onest cu putință „marfa”. Adesea nu este posibil, știu. Dar uneori și cumpărătorul (publicul) are un rol aici, și în bine, și în rău. Unii cumpărători parcă vor să fie înșelați. Alții, dimpotrivă, nu încetează să verifice „marfa”, să se tocmească la „preț”, silind vânzătorul să devină deschis, transparent, onest.

A.-M.B.: Dacă ar fi să ne raportăm doar la discursul politic, care este influența socială a acestuia?

A.S. Discursul politic e esențial în orice societate democratică, desigur. El e mereu rezultatul unor „căutări” – și individuale, și comunitare. Demostene, de pildă, pune bazele jocului politic al discursului, căutând un „model” socio-comunitar adecvat, în fața pericolului reprezentat de politica agresivă a Macedoniei. Cicero, tot așa, „caută” un model roman al individului și al cetății. De aceea se și opune cu atâta vehemență așa-ziselor tentative de „subminare” a Republicii. Orice mare roman va pune „patria” înaintea „cetățeanului”. Iar politica nu-i decât instrumentul prin care o „cetate” (patria) e desăvârșită. Politica (precum și justiția) se folosește de retorică, dar are în vedere, ca finalitate, dreptatea în stat. Revenim, deci, la dreptate! Astăzi, politica e măruntă, chiar meschină, și îndatorată intereselor individului particular și nu celor care privesc statul sau patria. Poate că a venit vremea să regândim structura modernă a practicii politice, inclusiv în relația ei cu oratoria.

A.-M.B.: Cât de mult vă influențează pe dumneavoastră personal un discurs?

A.S. Depinde. M-am obișnuit să văd dincolo de „perdeaua de fum” a unui discurs sau a altuia. Pe de altă parte, apreciez mereu discursurile bine construite stilistic. Chiar și atunci când nu conving? Da, chiar și atunci! Dar cum rămâne cu discursul bun care se verifică la sfârșit, prin aceea că activează sau nu convingerea? Depinde din ce punct de vedere privim. Nu cred, însă, că retorica lucrează numai în perimetrul tehnicist al unei convingeri „cuantificabile”. Altminteri, ar trebui să excludem toată partea laudativă, precum și retorica aceasta „estetică”, de la Homer încoace. Poezia tot un fel de retorică e, sau literatura în genere. Desigur, asta nu înseamnă că nu trebuie să convingă, căci niște mari poeți sau scriitori care n-ar fi convingători (prin miezul poveștii, ca și prin frumusețea stilului) n-ar mai fi mari poeți sau scriitori, nu? Oricum, discursurile ne influențează adesea, chiar fără să ne dăm seama de asta. Deschidem radioul sau televizorul și suntem asaltați de o puzderie de cerințe, impuneri, sfaturi, informații, discursuri… E până la urmă destinul omului modern de a viețui într-o lume globală, informațională, aflată mereu în transformare.

A.-M.B.: Credeți că printr-un discurs bine structurat se pot schimba păreri sau mentalități?

A.S. Obligatoriu, câtă vreme vorbim de judecăți și nu de prejudecăți. Mai întâi, acest discurs „bine structurat” e cea mai sigură modalitate de structurare cognitivă. De la „vorbă”, la „idee” și invers – traseul e dublu, căci fiecare o influențează pe cealaltă. Apoi, trebuie să presupunem că părerile/opiniile fiecăruia au o bază care le justifică: valori, sentimente, educație, informație ș.a. E drept, dacă aceste „opinii” sunt idiosincrazii ori obsesii e puțin probabil să poată fi schimbate. Totuși, câtă vreme ele păstrează un sâmbure de „rațiune”, ajungem lesne în planul jocului argumentării. Omul poate fi „reeducat”, valorile pot fi reconfruntate, sentimentele se schimbă, iar informațiile pot fi corectate. Cu mentalitățile e mai greu. De regulă ele se schimbă lent, prin eforturile unor generații succesive. Dar dacă vom avea vreodată șansa să le schimbăm, numai de la raționalitatea discursivă putem pleca.

A.-M.B.: În orice tip de discurs se folosesc tehnici de manipulare?

A.S. În orice tip de discurs se pot folosi mici (sau mari!) subterfugii, „oglinzi” înșelătoare, adevărul poate fi lesne ascuns, iar falsitatea îmbrăcată în straie de sărbătoare. Nu e locul aici să inventariez manipularea, sofismele, arsenalul de „magician” al oratorului. Am să spun doar atât: omul a fost mereu un „manipulator” (în sensul primar al cuvântului) al lumii înconjurătoare, al uneltelor, instituțiilor, credințelor sale. Pentru ce ar face excepție cuvântul său? Retorica conține într-însa, că ne place sau nu, un sâmbure de manipulare, un crâmpei de „joc”. Chiar și despre marele Socrate (cel din dialogurile lui Platon) s-a spus adesea că îi cam place să-și „înșele” oponenții. Dar această „jumătate” trebuie reconfruntată cu sora ei geamănă. Retorica poate forma indivizi și cetăți (sau societăți), ea desenează în cele mai vii culori posibile sufletul omului, virtuțile lui și mecanismele „sociale” de „control” al acestui suflet. Multe edificii omenești au fost și vor mai fi ușor de distorsionat și expropriat, de pus la lucru „în slujba răului” (de pildă, știința sau politica), dar asta nu ne obligă nicidecum să renunțăm la ceea ce au mai trainic și mai sănătos în ele.

A.-M.B.: Platon scoate retorica din sfera cunoașterii, și o vede mai mult ca pe o capacitate de a forma și modifica opinii. Sunteți de acord cu această afirmație?

A.S. Da și nu. Platon e un „caz” complicat. El a fost adesea interpretat trunchiat, ca să nu zic răuvoitor. Se spune despre el că anticipează o tipologie totalitară, că ponegrește retorica și poezia, că îi dă afară pe poeți din cetatea sa ideală ș.a.m.d. În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate. Poeții sunt „dați afară” (și atenție: unii poeți) în virtutea comportamentului lor „artistic”, lax, corupător prin ceea ce promovează și, deci, contraproductiv din punct de vedere moral-educațional. Apoi, același Platon îi reprimește pe poeți, într-o cetate deja stabil configurată. Tot așa, retorica e la Platon „făuritoarea convingerii”, jocul înșelător cu opinii nedemonstrabile, aducând prejudicii adevărului, precum și filosofiei ca știință a adevărului. Dar iată că (surpriză!) Socratele din Phaidros găsește un loc „potrivit” și pentru retorică, sau mai bine zis pentru adevărata retorică – anume în întâlnirea ei cu dialectica. Retorica e, așadar, „salvată”, în chip de „retorică filosofică”, în măsura în care se va (pre)ocupa de adevăr și de tot ceea ce vine de aici. Cercul se închide! Retorica autentică e numai cea formativă la nivel socio-moral, cultivând binele, adevărul, dreptatea.

A.-M.B.: Vă mulțumesc pentru amabilitate.

A.S. Cu multă plăcere! Sper ca actualii sau viitorii noștri studenți să găsească măcar un crâmpei de „utilitate” în aceste rânduri.

mai 2014

Revista de eseuri şi comentarii politice

Dragi studenţi în Ştiinţe Politice şi Comunicare şi Relaţii Publice!

Începând cu luna mai 2009 aveţi posibilitatea să publicaţi articole în REVISTA DE ESEURI ŞI COMENTARII POLITICE a facultăţii noastre.
REVISTA îşi propune să ofere un mediu propice pentru dezbaterea unor teme majore ale ştiinţei politice, pentru interpretarea şi analiza fenomenului politic aşa cum se manifestă el în spaţiul românesc dar şi în cel european sau internaţional.
Revista este concepută a fi un laborator al exersării studenţilor în arta scrisului, un spaţiu al confruntării lor cu experienţa unor prime publicaţii. Ea le va oferi totodată oportunitatea de a-şi dezvolta gândirea personală într-un cadru pe care-l sperăm a fi stimulativ.


Articolele trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe de formă:
• maximum 15.000 semne (inclusiv spaţiile)
• format A4
• caractere (font): Times New Roman
• corp de literă: 12
• trimiterile bibliografice la sfârşitul articolului (se va utiliza stilul de citare APA – vezi Standarde de elaborare şi evaluare a lucrărilor de licenţă)


Pentru a asigura rigoarea textelor, articolele vor fi citite şi selectate în vederea publicării de către comitetul de redacţie alcătuit din:
Redactor Şef:
Andreea-Camelia Filip – anul II

Redactori:
Ionuţ Năstăsache – anul III
Ana-Maria Furdui – anul III

Consultanţi:
Lect.univ.drd. Daniela Radu
Prep.univ. Alexandru Climescu


Vă rugăm să trimiteţi articolele voastre în format electronic la adresa: politice_ucdc@yahoo.com.


Arhiva:


Nr. 4/2011


Nr. 3/2010


Nr. 2/2009


Nr. 1/2009